Statui urbane…

Se asezase, tronand cu dosul incotosmanat pe toata banca, eliberand din suprafata descompusa de corpul prins in zeci de carpe, miasma de negre si nepotolite umilinte, tarate prin namolul mazgalit si imbibat de grijile aruncate de calcatorii betoanelor.

Zdrobea cu gura facuta palnie, punga plina de mirosul intepator al acetonei, inghitindu-si ochii la fiecare aspirare adanca, parul de pe crestet zvacnind spasmodic in coroana fesului agatat in crestet. Gatul nastea durere, balonandu-se in tremur, rasarit din zecile de randuri de gulere zdrentuite, imbacsite de zoaie si laturi, inconjurat lipite de marul lui Adam, plesnit in evadare si ascutit, umbrit de nasturi negri, proiectii de medalii adunate in canale si infipte in culorile matlasate ale fasului agatat la umeri si prin coate, cartonat de vreme, alunecat in mijloc si sugrumat cu sfori de canepa, impletite si cu noduri multe de care se agata o foaie de sac, uscata la soare, unsa cu gudron si smoala lipita din tavaleala perfida o somnului beat prin spatii infecte si pardosite cu var nestins si piei de sobolani.

Ritmat inghitea din aerul otravit de vise de el stiute si beat tremura din madulare, zguduind scandura de banca pana la picioare, cu cauciuc de galosi, sparti, crapati perforati, cu carpe infasurate si scoase la soare cu degete pline de pete. Zdrente cenusii si verzi de mucegai tronau de la glezne in sus pe genuchi, strangulau pulpele si se pierdeau prin foaia de sac, navod pentru jegul prins in ani de calcat prin noapte si frig, caldura cu miros de sudoare scursa si uscata in vantul de gura de mina ascunsa. Mainile prinse, inclestat, pe foita de punga, sugrumau si eliberau in ritm de vals, falange de degete vorbeau cu nasul ascuns, obturau gaurile negre de nari pline si scurmau dupa urme, probabil fine, de mirosuri, amintiri din zilele bune, ale altuia. Lasa in urma arome de acru, plutite si fugarite de pale de aer, greu descompuse si ascunse in spatiul deschis, desenau peste banca simboluri mistice vazute doar de el, alungate cu capul.

Moment de suspans, moale s-a lasat, asteptat si dorit, opintind pe spate, topit a inghitit sezutul de banca si uitat privit a inchis ochii soptind vorbe cu buzele vinete, suierand fapte de vise de el aruncate in somnie. Scaldat in umbre de frig, zacea nemiscat, ologitul de creier, intepenit in privirea straina a lumii grabite trecuta si de ganduri orbita, statuie urbana comuna vazuta si miluita destul de rar cu-o privire sau ban, de paine sau tigari, cu infrigurare cheltuit pe gaze de cosmar, sarmanul aurolac.

Haladuiesti si te intalnesti, ii vezi si nu-i crezi, te obisnuiesti cu formele orasului.

Fragment din “Ziarul de pranz, elefantul roz”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *