Topica, semantica, mora, ritual, incantatii si mantre

Lumea de azi reprezinta consecinta lumii de ieri si lumea de maine rezultatul lumii de azi.

În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni. Pe de o parte este o ramură a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în sintagme, a sintagmelor și a părților de propoziție în propoziții, și a propozițiilor în fraze. Pe de altă parte, topica desemnează însăși ordinea acestor unități. Când se vorbește despre topica unei anumite unități, aceasta înseamnă locul ei față de celelalte. De topică ține nu numai ordinea de succesiune a unităților, ci și vecinătatea sau lipsa vecinătății acestora.
Semantica este o ramură a lingvisticii care studiază sensul cuvintelor și propozițiunilor, având ca scop să clarifice în ce măsură sensul și semnificația noțiunilor complexe pot fi derivate din simbolurile cele mai simple ale limbajului, sprijinindu-se pe regulile sintaxei, fără a se identifica însă cu aceasta.

Mora (plural, „more“) este un termen lingvistic folosit în fonologie, care se referă la unitatea minimă a timpului metric, echivalentul unei silabe scurte. Mora este importantă deoarece determină accentul sau izocronia („cadența vorbirii”) în unele limbi. Termenul vine din limba latină („a întârzia”, „a întârzia”).

Ca și alți termeni lingvistici, definiția unei more variază, cea mai succintă definiție fiind poate cea a lingvistului american James D. McCawley din 1968: o moră este „ceva din care o silabă lungă are două, și o silabă scurtă una”.
O silabă scurtă se zice că este „monomoraică”, iar una lungă „bimoraică”.
Ritualul, (din latină ritus, „ceremonie, cult religios”), este un ceremonial derivat din vechi tradiții religioase, care se desfășoară după anumite reguli, (de obicei într-un cadru solemn), cu prilejul unor momente importante ale existenței umane.

Incantație, practică de cânt sau recitare proprie folclorului* ancestral care constă în folosirea unor cuvinte sau formule magice (cântate, rostite ori cântat-rostite) de către inițiații ce săvârșesc un anume ritual (mitic).
Mantra – este o silaba, cuvant sau vers, ce are proprietatea de a exercita o influenta puternica asupra subconstientului si a constiintei in acelasi timp, in vederea perfectionarii sufletesti!

Toate aceste definitii subliniaza necesitatea construirii unui limbaj necesar si recomandat pentru ca mesajul sa genereze forta.
“Om mani padme hum” este cea mai cunoscuta mantra din lume, pe care multi budisti tibetani o incanteaza zilnic, tot timpul vietii lor; se spune ca daca reciti aceasta mantra de 100.000 de ori, se vor destepta abilitatile de yoghin ascunse in interiorul tau, mantra avand puterea de a-ti inabusi temerile, de a-ti alina suferinta, de a-ti domoli ingrijorarile si de a raspunde rugaciunilor tale.

De foarte multe ori suntem dezamagiti de faptul ca asteptarile noastre au fost inselate atunci cand in mod profan am incercat un ritual sau am rostit o mantra si cu toate ca se spune ca se intampla nu s-a intamplat. Intotdeauna cautam vinovati si intotdeauna ne indepartam dezamagiti ca efectul nu s-a produs.

Este necesar ca o rugaciune sau un ritual sau o mantra sa o traducem riguros sau poate este suficient sa intelegem sunetul si vibratia pentru ca invocarea sa isi manifeste prezenta.

Poate e necesar sa reconstituim mediul initial in care s-a creat mantra, pentru ca, poate doar asa ne aflam in armonie cu universul si doar asa mantra isi arata puterea.

Poate ca nu cuvintele sau constructiile semantice sau frazeologia sunt cele care genereaza vitalitate si doar sunetele si vibratile sunt necesare la trezirea mantrei si atunci ne punem intrebarea: Cand am pierdut abilitatea de a ne conecta cu universul si cu uneltele acestuia?

Si atunci toate organele care imi asigura mie informatii despre miros, gust, auz, vaz si care ma ajuta sa construiesc cuvinte,  eu le folosesc corespunzator,  cu ce scop comunic prin si cu ajutorul lor,  rolul lor primordial acesta a fost?

Si totusi cand lumea a fost creata noi fiintele eram in masura sa comunicam intre noi nemijlocit si construiam in armonie pana la un moment in care creatorul a decis sa ne incurce limbile, momentul Babel.

Turnul Babel structura pomenită în capitolul 11 din Geneză, Babel era un oraș unde întreaga omenire era unită, toți oamenii vorbind o singură limbă și migrând dinspre est; era orașul regelui Nimrod, și primul oraș construit după Potop. Oamenii au hotărât ca orașul lor să aibă un turn atât de mare încât vârful său „să ajungă la cer.” Însă, după cum scrie în Biblie, Turnul Babel nu era construit pentru a aduce slavă lui Dumnezeu, ci era dedicat unei religii false, cu scopul de a aduce faima constructorilor lui. – Geneza 11:4. Însă Dumnezeu, văzând că oamenii păcătuiau împotriva lui, le-a încurcat limbile și a împrăștiat oamenii pe tot Pământul.

Oare nu la acel moment am pierdut toate informatile care ne conectau cu universul, oare nu atunci am uitat ca de fapt sunetul conteaza si nu cuvantul, tonul conteaza si nu silaba, mesajul construit fonetic conteaza si nu transcrierea literara.

Oare nu atunci am uitat sa invocam si am ramas doar cu gustul mirosul si vorbitul si astfel poate dintr-un om am devenit doar fiinta si poate de aceea incercam acum, neputinciosi sa definim ceea ce strabunii nostrii simteau, auzeau si vedeau.

Oare atunci cand traducem din limba primordiala, incantatia sau ritualul sau mantra o sa avem pentru noi aceleasi rezultat generat absolut?