Categorii

Arhiva

Calendar

noiembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Globalizarea conflictelor si solutionarea acestora – Medierea, o alta viziune

Intr-o perioada istorica, relativ scurta, aproape 15 ani, societatea civila a descoperit ca procedura medierii care se incearca a se implementa promovandu-se ca o alternativa la metoda clasica de solutionare a litigiilor, instanta de judecata, in realitate capata si valente sociale, devenind un simbol al societatii moderne, un indicator de civilizatie si de progres.
Liderii lumii moderne incearca sa-i gaseasca o identitate sociala abordand titluri care trimit la explicarea medierii ca “fenomen social”, o “arhitectura sociala”, “un instrument al societatii civile”, intuind atat utilitatea ei publica, dar si eficienta acesteia in dinamica si consolidarea societatii.
Poate este momentul sa incercam explicarea tendintei firesti de a asigura medierii valente sociale prin descifrarea mecanismului din spatele procesului vizibil al acestei proceduri, informale si specifice, cu particularitati determinante pe fiecare directie sociala unde se implementeaza si se dezvolta.
Plecam de la scopul initial care a generat nevoia de identificare a unei proceduri flexibile si oportune fiecarui tip de conflict, dar care fundamental se bazeaza pe tehnici si particularitati comune, care in esenta gestioneaza tipul de reactie atat la nivel individual, cat si la nivel macro.
Medierea incearca solutionarea conflictelor prin stingerea acestora, consecinta disparitiei conflictului asupra caruia a fost aplicata medierea poate duce la o impacarea a partilor mediate, cu conditia ca intre acestea sa fi existat o relatie de colaborare initiala care a suferit prin nasterea conflictului.
Plec in analiza situatiei expuse prin definirea conflictului ca fiind o relatie de interdependenta, istorica sau spontana, intre doua sau mai multe entitati, fie ele persoane sau grupuri de persoane (institutii, state), devenita incompatibila la un anumit moment dat datorita limitarilor impuse de resurse si de perceptiile individuale sau de grup.
Incercam sa definim fenomenul care conceptual poarta denumirea de conflict si care, in timp, a capatat multe alte defintii bazate pe caracterisiticile capatate in functie de locul unde se naste, de participanti, actorii conflictului sau de obiectul asupra caruia apare disputa.
Conflictul reprezinta o sursa inepuizabila de progres, disparitia acestuia fiind asimilata disparitiei societatii sau individului.
Fac aceasta firmatie dat fiind faptul ca una dintre cele mai vechi forme de manifestare a unui individ sau a unei organizatii o reprezinta conflictul.
Initial, conflictul s-a nascut ca o necesitate fiziologica de protectie a persoanei, atunci cand societatea avea ca organizare perioada matriarhatului sau patriarhatului; ulterior, conflictul a devenit necesar in asigurarea existentei triburilor si formelor de organizare arhaice, mergand pana in prezent cand conflictul este omniprezent in viata personala, dar si de grup, generand dinamica individuala si institutionala, atat la nivel organizational, cat si statal.
Altfel spus, intrucat lipsa conflictului duce indubitabil la lipsa progresului si la declinul social, pacea reprezinta fundamental capacitatea de gestionare a conflictului, si nu lipsa acestuia.
Ca sa avem conflict trebuie sa avem cel putin doua parti, pentru ca o disputa se naste, se dezvolta si se stinge intre parti, in spatiul determinat si individualizat de cele doua parti aflate in disputa.
Astfel identificam ca, pe langa prezenta partilor ca si o conditie esentiala pentru aparitia conflictului, este necesar sa avem si un spatiu bine determinat, marcat, intre cele doua parti, spatiu care reprezinta frontiera, linia de demarcatie dintre cele doua entitati.
Frontiera sau linia de demarcatie reprezinta spatiul vital al conflictului, dar, in acelasi timp, reprezinta si locul de intalnire dintre actorii conflictului, solutia la conflictul aparut insemnand de fiecare data o trecere acceptata a acestei frontiere, consensual decisa.
Orice depasire a frontierei fara acceptul exprimat reprezinta o escaladare a conflictului, incalcarea frontierei fiind conditionata de identificarea unei solutii si de acceptul mutual al partilor combatante in depasirea acestei zone de demarcatie.
Conceptul de frontiera este unul relativ nou in istoria omenirii acesta fiind prezent odata cu aparitia statului-natiune, sfarsitul secolului al XVIII-lea, aparitia capitalismului industrializat, moment in care au inceput sa apara granite si pasapoarte, pana la acel moment oamenii identificandu-se dupa etnie, cultura si limba mai degraba decat dupa nationalitate.
In Franta in anul 1789, doar jumantate din populatie vorbea franceza, iar in anul 1860 cand Italia a fost unita, doar 2,5% vorbea italiana.
In prezent insa, conflictele depasesc granitele si nu mai pot fi rezolvate de statele-natiuni individual, sistemele inventate tocmai pentru a proceduriza modalitatea de stingere a conflictelor fiind depasite de situatiile reale care au dovedit ca puterea de reglementare a statelor este ineficienta si anacronica atunci cand se incearca identificarea de solutii.
Astfel este necesar sa identificam o metoda care sa tina cont de caracteristica fundamentala a conflictului si anume ca reprezinta cea mai veche forma de manifestare a individului, manifestare generata de lipsa satisfacerii nevoilor individuale sau de grup.
Metoda trebuie sa fie definita de capacitatea de a gestiona conflictele fara sa fie tinuta de limitarile generate de granite sau oranduiri sociale, de barierele de limba, religie sau apartenenta etnica.
Metoda trebuie sa satisfaca in mod eficient nevoile care au generat conflictul, nevoi determinate de un cumul de perceptii atat individuale cat si de grup, dat fiind faptul ca orice nevoie reprezinta suma tuturor perceptiilor si este caracterizata de un tip unic de reactie, comuna la nivel de specie, comuna la nivel de societate, dar si de individ.
Una dintre putinele metode care raspunde la cerintele enuntate anterior este medierea, o procedura informala care se bazeaza in mod exclusiv pe determinarea nevoilor si satisfacerea acestora consensual de catre participantii la procedura.
Este necesar sa dezvoltam procedura pentru asigurarea progresului social si individual dat fiind faptul ca la acest moment conflictul a capatat o caracteristica usor de identificat si anume dimensiunea globalizata, iar la astfel de tendinte trebuie ca societatea sa raspunda printr-o procedura necesar globala si anume medierea.
Constatam ca singurul sistem care genereaza progres este determinat de conflict, iar tendinta de suprareglementare institutionala duce inevitabil la un raspuns contrar si anume reactie adversa generata tocmai de norme cu caracter imperativ dublate de parghii coercitive hiperbolizate prin supraprocedurizare.
Altfel spus si in completare, statele fiind lipsite de o comunicare eficienta cu societatea incearca identificarea unor solutii care sunt lipsite de corespondent in viata reala.
Raspunsul direct al societatii este dat de tendinta generala de aplicare a medierii in orice zona de tensiune identificata, moduland procedura pe specificitatile individuale sau locale.
Societatea, in mod natural, genereaza un sistem care, pe masura ce se dezvolta, devine mai conturat, iar finalitatea este usor de anticipat prin integrarea sistemului generat de organizatiile statale in sistemul generat ca raspuns si necesitate si anume medierea, finalul preconizat fiind tendinta globala a societatii de a incerca gestionarea conflictului printr-o singura procedura general inteleasa si acceptata ca fiind eficienta, bazandu-se pe satisfacerea nevoilor.
Luand in considerare argumentatia expusa putem incerca definirea medierii ca fiind:
– un limbaj comun în vederea soluţionării conflictelor/cod de decriptare universal care nu mai ridică problema compatibilizării sistemelor, întrucât este bazat pe nevoile părților în conflict;
– răspunsul societății contemporane pragmatice la globalizarea conflictelor;
– forma de educație socială pentru o dezvoltare sustenabilă.

Astfel, observam ca procedura medierii isi dezvolta aria de aplicabilitate din zona sa de interes si de la scopul pentru care a fost create, si anume ca forma alternativa de solutionare a conflictelor, spre zona sociala, societatea civila asimiland procedura ca facand parte integranta din manifestarile sociale, identificand-o ca fiind utila social.
La nivel global, societatea, dupa o perioada de expansiune si cautari de retete sigure in dezvoltarea sa, in mod natural se indreapta spre calea cea mai sigura de gestionare a conflictului, prin gestionarea nevoilor, nevoi comune care se satisfac printr-un limbaj comun, universal inteles si acceptat.
Ca o analogie, suntem martorii refacerii momentului initial de la care limbile pamantului au fost incurcate si anume momentul “reconstruirii” Turnului Babel, un turn bazat pe o singura limba, si anume limba nevoilor.
Intr-o astfel de situatie, rolul mediatorului capata noi valente in desfasurarea procedurii, dat fiind faptul ca pacea reprezinta gestionarea eficienta a unui conflict, iar cei mai eficienti manageri sunt chiar partile, mediatorul avand obligatia de a instrui partile si de a transmite catre acestea notiuni de management necesare gestionarii conflictului, dezvoltand la parti abilitati de comunicare, dar si de management, instruind partile in directia unei gestionari eficienta din perspectiva acestora, eficienta data de durabilitatea intelegerii identificate de parti.
Mediatorul contemporan reprezinta atat facilitatorul classic, cat si persoana care isi mareste bagajul informational prin analizarea rolului și importanței diverselor părți cu diverse interese: indivizi, grupuri sociale, organizații, state, cat si cresterea capacității acestora de a gestiona conflicte la un nivel regional, prin stabilirea unui mecanism de dialog continuu și prin stabilirea unor relații durabile.
Mediatorul contemporan urmareste gestionarea unor factori precum credința, etnia, violența, factori economici și intervențiile guvernamentale, diversifica modul de abordare al procedurii, dar si a partilor, apeland la solutii creative de dezvoltare a unei proceduri de mediere.
Astfel, profesionistul in mediere va deveni un depozitar al informatiei primare, dar si un selectiv in inmagazinarea acesteia, fiind nevoit sa apeleze la propria capacitate de selectie in totala concordanta cu tipul de fenomen social pe care doreste sa-l gestioneze facandu-l eficient.

Mugur Mitroi
Fondator FMMM Romania
Presedinte S.T.A.R.S.

Presedinte U.C.M.R.

Mugur Bogdan Mitroi este avocat, mediator si arbitru cu vasta experienta, incepandu-si activitatea in domeniul ADR in anul 2003 in cadrul unui proiect-pilot initiat de Secretariatul de Stat al S.U.A., prin Ambasada S.U.A. la Bucuresti, in colaborare cu Ministerul Justitiei din Romania. Ca formator, a fondat FMMM Romania Training School si revista bilingva lunara “Medierea Tehnica si Arta”;  a initiat si dezvoltat o serie de campanii nationale de promovare a metodelor A.D.R., cel mai notabil fiind proiectul “Caravana Medierii”. Este autorul a numeroase articole si a doua carti tratand metodele A.D.R. (“Ghidul Mediatorului Profesionist”si “Mediere si Conflict – Analiza Conflictului, Suma de Dispute”).  Activ in domeniul organizatiilor profesionale din anul 2004, Mugur Bogdan Mitroi este in prezent presedinte al Asociatiei S.T.A.R.S., al Uniunii Centrelor de Mediere din Romania si membru la al doilea mandat consecutiv in Consiliul de Mediere din Romania.

Sus